Actorul si mastile sale

Intr-o sala de proiectie, un domn batran imbracat ingrijit, intr-un costum de culoare inchisa, asezat incomod pe un scaun de lemn, priveste fascinat ecranul pe care se deruleaza in goana transe de filme si fragmente de actualitati, figura lui revenind neincetat sub diverse infatisari. El nu-si poate desprinde ochii de pe panza unde se deapana vertiginos crampeie din viata lui, multiplele chipuri si numeroasele masti purtate de-a lungul deceniilor. Pe alt scaun, in randul din spate, ceva mai deoparte, un alt spectator: un om relativ tanar, urmareste cu o emotie nedisimulata, nu ecranul, ci reactiile batranului pe a carui fata se perinda de-a valma zambete, grimase de suferinta, clipe fugare de bucurie intensa si o unda de melancolie, trecatoare ca umbra norilor de pe o campie. din cand in cand, o exclamatie, un scurt comentariu, o izbucnire nereprimata: "Doamne, dar asta este...Ia te uita...Eu sunt...Si el era aici...Oh, cat e de minunat! Cerule, cat era de frumoasa, si eu cat de stangaci...Nu se poate...Sunt eu, bineinteles!" Un ras infundat, un suspin inabusit si mainile care se crispeaza pe spatarul scaunului din fata. Ofteaza discret si de la un timp nu isi mai pate stapani lacrimile care se preling in voie pe obrazul brazdat de semnele timpului, topindu-se in scurta-i barba carunta. Nici macar nu-si scoate batista sa le stearga...
E o totala abandonare in voia acestei cufundari in trecut, a acestei dureroase confruntari cu cel care fusese candva tanar, vibrand ca un arc, debordand de vitalitate, de energia anilor netraiti inca, cu toate visele si nazunintele intacte in ochii sai cutezatori, in privirile-i debordante.
Socul imaginilor declansase o adevarata surpare interioara.
Momentul e de o intimitate aproape jenanta. interlocutorul ramasese acelasi persnaj mut. La un moment dat, venerabilul batran isi pune mainile la ochi si isi pleaca capul, coplesit de aceste trcute clipe de viata... Cand si-l ridica, filmul s-a terminat de cateva minute. Intoarce capul spre omul din dreapta lui si un zambet usor stingherit incearca sa mascheze ravagiile produse de aceasta defilare de scene. Ochii ii sunt inca rosii si vocea voalata, nesigura, isi cauta tonul firesc. O oboseala nesfarsita se instaleaza in toata fiinta lui, ca dupa o lunga si istovitoare calatorie....


Constantin Popescu, "Actorul si mastile sale"